Steaua, ghinionista de serviciu: a dat peste cel mai greu adversar în preliminariile Ligii. Clubul Trencin e pe val, e construit după modelul „Ajax” de proprietarul său, fostul mare jucător olandez La Ling

Steaua, ghinionista de serviciu: a dat peste cel mai greu adversar în preliminariile Ligii. Clubul Trencin e pe val, e construit după modelul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a fost încă o dată ghinionistă la tragerea la sorți pentru turul II preliminar al Ligii Campionilor. Campioana noasră a dat iar peste cel mai greu adversar posibil: Trencin, campioana Slovaciei.

Provenind dintr-o țară care în acest moment ocupă locul 1 în preliminariile Euro 2016, într-o grupă din care face parte și Spania, Trencin a câștigat la pas titlul în ultimul sezon.

Antrenată de Ivan Vrabec, formația are o serie de fotbaliști străini, cel mai important fiind Jairo, un atacant de 23 de ani, care a fost golgheter în sezonul trecut. Alți fotbaliști care se remarcă sunt Madu (un fundaș nigerian, cu o excelentă detentă), englezul Lawrence, brazilianul Ramon, dar și nigerienii Ibrahim, Edmond sau olandezul Koolwijk.

Fondat în 1992, Trencin a promovat în prima divizie în 2011, iar de atunci a luptat mereu pentru primele poziții în campionatul slovac. Sezonul trecut au reușit primul event din istorie, mulți dintre jucători având un background important în campionatul Olandei.

2 prezențe în preliminariile Europa League are Trencin, de fiecare dată trecând de un tur preliminar. În 2013 a fost eliminată de Astra (1-3 -acasă- și 2-2 -deplasare-), pentru ca un an mai târziu să fie scoasă din competiție de Hull, după o dublă extrem de disputată (0-0 -acasă- și 1-2 -deplasare-)

7,28 de milioane de euro este cota de piață a lotului lui Trencin. Ryan Koolwijk și Gino van Kessel sunt cei mai bine cotați fotbaliști, conform transfermarkt.de – 750.000 euro

  • Partida tur se va disputa la 14-15 iulie, în Slovacia, iar returul va avea loc 21-22 iulie, în România.

Fostul fotbalist olandez La Ling e proprietarul clubului

Clubul este deținut de Tschen La Ling, fost mare fotbalist olandez, care a evoluat pentru Ajax, Panathinaikos, Marseille și Feynoord, în anii ’80.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Johan Cruyff, acesta a venit în Slovacia în 2007, dorind să cumpere hotelul Tatra. În loc să devină investitor în domeniul turismului, s-a reorientat spre fotbal. Rezultatele de anul acesta sunt rodul a 7 ani de muncă„, a declarat La Ling, care a câștigat de 4 ori titlul cu Ajax.

Următorul lui plan e să construiască un nou stadion în Trencin, actualul fiind unul extrem de demodat, cu o capacitate redusă. „Vom începe lucrările anul viitor, am făcut deja toate demersurile pentru a demara proiectul„, a mai spus conducătorul clubului.

De menționat faptul că La Ling este printre consilierii din board-ul de conducere al lui Ajax. Din 2012, între Ajax și Trencin există o colaborare strânsă. Anul acesta, pentru al doilea an consecutiv, Trencin va participa la Cupa Amsterdam, celebrul turneu de meciuri amicale. „Încercăm să îmbinăm viziunea lui Ajax cu disciplina slovacă. Sper că vom putea fi Ajax de Trencin”, și-a explicat fostul mare fotbalist planul.

  • Orașul Trencin a fost eliberat de ocupanția nazistă de trei divizii ale armatei române, împreună cu armata a 4-a sovietică, în aprilie 1945

40,259 e coeficientul UEFA al Stelei, campioana României fiind din acest punct de vedere cea mai puternică echipă care evoluează în turul 2 preliminar

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×